introducere

Schema desenată de John Coltrane si oferită lui Yusef Lateef în 1960, unde figurează cele două game pe tonuri în cercuri concentrice.

Înainte să încep să cînt la nai eram chitarist de jaz. În ianuarie 1980 am avut un vis în care mi se arăta formele celor douăsprezece game majore pe nai dar, naiul fiind acordat în sol major. Imediat după aceea am început să cînt la nai. Ştiam deja că alteratiile se produc înclinînd instrumentul și asta pentru a putea acoperi naiul cu buza inferioară. Din punct de vedere teoretic ar fi posibil să se cînte jaz la nai. Am urmat etapele normale de învatarea unui instrument, cu game, cu exerciți de Taffanel (compozitor), m-am antrenat cu piesele : Tico-tico si Billie’s Bounce. Mi-am rupt capul timp de treisprezece ani, am fost scos de pe scenă și am primit critici perplex în presa irlandeză.

Într-o zi, am avut curajul să-ncerc o idee care-mi umbla prin cap deja de mult timp : acordajul hexatonic în gama pe tonuri. Am utilizat ceară de albine pentru a reacorda tuburile în gama Sol La Si Do#, Ré# și Fa. De-atunci nu m-am mai întors înapoi ! După două sau trei săptamîni am cîntat cu continuitate, chiar dacă a trebuit temporar să-mi înlăturez repertoriul cu piesele care le învătasem în modul « autopilot » în acordajul diatonic. Acum, au trecut deja 20 de ani decînd cînt în sistemul hexatonic, și experiența se ameliorează din zi în zi, dîndu-mi posibilitatea de a încerca piese din ce în ce mai grele.

Avantajele acordajului hexatonic

ATENŢIE : Dacă migrați de la sistemul diatonic la sistemul hexatonic, nu uitați că cele două sisteme sînt dificil compatibile. Ar trebui să alegeți unul sau altul; dar să știți că odată ce ați fost seduși de experiența intuitivă a acordajului hexatonic, nu o să mai aveți chef să reveniți înapoi !